Dr. Alexandru Rafila a făcut anunțul despre vaccinul anti-Covid-19: „Este foarte posibil ca vaccinul să nu se administreze doar într-o singură doză”
Pandemia de coronavirus a creat foarte multe probleme la nivel mondial, iar oficialii încearcă să ”resusciteze” societățile și comunitățile. Totuși, o altă problemă cu care omenirea se confruntă este lipsa unui vaccin pentru noul coronavirus.
În aceste momente, există studii în stadii avansate pentru vaccin, iar România se află și ea pe lista țărilor care vor primi vaccin anti Covid-19, atunci când acesta va fi pe piață. S-a realizat, potrivit Cancan, o precomandă de 10 milioane de doze. Doctorul Alexandru Rafila susține că cei care vor avea întâietate la vaccinare vor fi copiii și persoanele în vârstă, dar și personalul medical și cei care au boli asociate.
Dr. Alexandru Rafila: Acest vaccin va fi disponibil probabil la un preţ apropiat de preţul de producţie
„Este foarte posibil ca vaccinul să nu se administreze doar într-o singură doză, cele mai multe produse care se dezvoltă acum pleacă de la principiul administrării a două doze de vaccin.
Acest vaccin va fi disponibil probabil la un preţ apropiat de preţul de producţie. Este bine că există o rezervare a unei cantităţi din partea UE, ştiu că s-au încheiat astfel de convenţii cu 2 sau 3 producători diferiţi.
Este vorba de tranşe, mai ales pentru vaccinuri, care sunt produse biologice, extrem de sensibile inclusiv la variaţiile de temperatură, trebuie asigurat lanţul de frig, atât în timpul transportului, cât şi al depozitării, al distribuţiei ulterioare. Cred că ar trebui să fim extrem de transparenţi în această strategie de comunicare legată de un potential produs vaccinal, oamenii trebuie să ştie că el este un produs sigur”, a declarat Alexandru Rafila.
În ultimele 24 de ore, România a înregistrat 779 de cazuri noi de îmbolnăvire
Bilanț. 779 de noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din doar 6.607 teste prelucrate, iar alte 29 de decese au fost raportate. 7.763 de persoane sunt internate, dintre care 476 pacienți se află la Terapie Intensivă.